Dezvoltare personala

Modelează-ți caracterul pentru a reuși: Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta!

Dacă ar fi să rezumăm succesul la o simplă ecuație, aceasta ar fi: a fi x a face = a avea. Pentru a avea parte de lucrurile pe care ni le dorim, trebuie să ne concentrăm pe “a fi” și “a face”. Trebuie să investim timp, bani, perseverență și răbdare în dezvoltarea noastră pentru a crește suficient încât să putem face lucrurile necesare pentru a obține ce vrem. Am împărțit dezvoltarea în două planuri, dezvoltarea caracterului și dezvoltarea profesională. Cred că majoritatea insucceselor sunt cauzate de carențe ale caracterului, nu de lipsa pregătirii profesionale.

Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta
Tu esti singurul responsabil pentru viața ta. Trebuie sa accepti și să crezi asta dacă vrei sa progresezi. Situația în care te afli acum se datorează deciziilor pe care le-ai luat. Care sunt deciziile care te-au adus aici? Care sunt deciziile care te-au îndepartat de scopul tău? Care sunt deciziile care te-au apropiat sau te pot apropia de acesta? O decizie foarte importantă pe care ar trebui sa o iei este aceea de a te dezvolta într-un mod conștient și organizat. Nu aștepta ca dezvoltarea să vină de la sine, fă ceva în privința asta. Preia controlul, fă un plan și actionează. Asumă-ți tot timpul răspunderea pentru rezultatele tale. Dacă lucruri nu merg exact așa cum ar trebui, nu căuta vinovați în exterior. Învinovățirea, justificarea și văicăreala sunt comportamente de victimă. Cu un astfel de comportament nu o sa ajungi prea departe. Ai facut o greșeală? Accepta faptul că ai greșit si asumă-ți întreaga responsabilitate, gandește-te care este cauza (pentru a evita repetarea greșelii, nu pentru a te justifica) și gândește-te ce trebuie să faci pentru a evita repetarea ei. Recunoaște meritele celor din jur și nu încerca să justifici faptul că ei au reușit mai multe decât tine. Pentru a avea succes trebuie să apreciezi oamenii care sunt acolo unde vrei să ajungi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *